Imprimare

Asigurări facultative

Asigurarile facultative de locuinte si bunuri sunt produse specifice ale companiilor de profil prin care se pot asigura apartamente, case sau alte imobile impotriva producerii anumitor riscuri prevazute in contractul de asigurare.

Pe langa polita de locuinte obligatorie PAD, persoanele fizice sau juridice pot incheia si o polita facultative de locuinte si bunuri. Forma ideala de protectie presupune  existenta atat o politei obligatorii, cat si a celei facultative, incheiate pe aceeasi locuinta ceea ce duce pe de o parte la o protectie totala a casei si bunurilor care se afla in aceasta atat din punct de vedere al riscurilor asigurate cat si al sumelor asigurate.

Riscurile acoperite de polita sunt prevazute in contractul de asigurare facultativa si difera destul de putin de la companie la alta. In principiu, riscurile de baza asigurate in asigurarile facultative de locuinte sunt cele cunoscute sub numele de FLEXA, respectiv: incendiul, trasnetul, explozia, caderea de corpuri pe locuinta asigurata. In functie de tipul de asigurare ales se pot adauga si alte tipuri de riscuri cum ar fi:

- furtuna, uragan, vijelie, tornada

- ploaie torentiala – efecte directe, inclusive cele cauzate de patrunderea apei prin sparturile si rupturile cauzate de fenomenele atmosferice manifestate concomitent cu ploaia

- furtul prin efractie si/sau acte de talharie al elementelor de constructie din alcatuirea cladirii si a bunurilor din aceasta

- vandalism , terorism

- greutatea zapezii, avalansa de zapada

-izbirea din exterior de catre autovehicule, altele decat cele apartinand asiguratului

- unda de soc provocata de avioane (boom sonic)

- cutremur de pamant

- atac al animalelor salbatice

- avarii ale centralelor termice

- avarii ca urmare a revarsarii canalelor sau a avarierii conductelor de apa si canal

Recomandam clientilor sa verifice la incheierea politei care sunt excluderile, adica acele riscuri care nu sunt acoperite de compania de asigurari. Un principiu de baza al acestor polite este ca se despagubesc acele daune produse in urma unor evenimente intamplatoare. In cazul in care producerea evenimentului depinde de vointa asiguratului sau a  beneficiarului se risca pierderea tuturor drepturilor aferente contractului.

Clientul va propune companiei de asigurare suma asigurata, dar se recomanda ca decizia finala sa fie luata si in functie de sfatul brokerului de asigurare  astfel incat in cazul unei posibile daune, sa poata fi inlocuit bunul afectat prin reconstructie, in cazul caselor construite pe pamant, sau sa fie achizitionat un imobil asemanator celui distrus, in cazul apartamentelor de bloc.

Asigurarea de locuinte in Romania este una care are la baza principiul valorii reale. Asta inseamna ca daca  imobilul asigurat  este supraasigurat (suma asigurata este mai mare decat valoarea dintr-un raport de evaluare intocmit de o persoana autorizata), despagubirea se va face conform valorii reale, adica a celei din raportul de evaluare. Daca imobilul este subasigurat, veti fi despagubit direct proportional cu prima de asigurare platita. Acest principiu se aplica atat daunelor totale, cat si celor partiale. (Exemplu: un apartament valoreaza 100.000 euro, iar suma asigurata este de 50.000 euro. Daca in urma unui incendiu un perete a fost distrus integral, dvs. veti primi jumtate din suma necesara reconstruirii.)